Grimus

Cu mai bine de 12 ani de activitate, clujenii de la Grimus au devenit o trupă-fanion a mișcării alternative de la noi din țară. Au lansat până acum patru albume de studio, cel mai recent – „Unmanageable Species” – în primăvara anului 2018, și au avut concerte în deschiderea unor mari artiști internaționali precum Queen, Red Hot Chili Peppers, Placebo, Kasabian, Moby.

 

Cu compoziții când energice și optimiste, când profunde și pline de semnificații, Grimus aduc cu ei întotdeauna un spectacol sincer, elegant și plin de vitalitate.